Configurarea tarifelor în funcție de numărul de persoane

Actualizat acum 2 luni | Lectură: 3.5 min
Salvați

Tarifele în funcție de numărul de persoane vă pot ajuta să creșteți numărul de rezervări, precum și să vă îmbunătăți poziția și vizibilitatea în rezultatele căutărilor.

Acestea vă permit să profitați la maximum de capacitatea camerelor mai spațioase și a celor mai valoroase (care sunt, de obicei, mai greu de ocupat), oferind un preț adaptat la numărul de persoane care se cazează în fiecare cameră.

Rețineți că tarifele în funcție de numărul de persoane sunt disponibile doar dacă channel managerul dvs. permite această funcție.


Ce conține acest articol​​​​​​


    Înțelegerea tarifelor în funcție de numărul de persoane

     

    Tarifele în funcție de numărul de persoane vă permit să configurați tarife diferite pentru aceeași cameră sau unitate, în funcție de numărul de oaspeți care se cazează. 

    De exemplu, dacă ați configurat un singur tarif pentru o cameră cvadruplă, bazat pe capacitatea acesteia de 4 persoane, s-ar putea să ratați rezervări de la grupuri mai mici de 4. 

    Afișând un tarif diferit pentru fiecare grup, tarifele în funcție de numărul de persoane vă permit să oferiți aceeași cameră grupurilor de 2 sau 3 persoane, sau chiar oaspeților neînsoțiți. Veți deține întotdeauna controlul asupra tarifelor cu discount și asupra gradelor de ocupare pe care doriți să le oferiți.

    Iată un exemplu de tarif în funcție de numărul de persoane:

    Cameră cvadruplă cu tarif standard

    • Tarif pentru 4 persoane: 100 GBP

    Cameră cvadruplă cu tarif în funcție de numărul de persoane

    • Tarif pentru 4 persoane: 100 GBP
    • Tarif pentru 3 persoane: 90 GBP
    • Tarif pentru 2 persoane: 75 GBP
    • Tarif pentru 1 persoană: 60 GBP

    Tariful pentru o singură persoană este un tip de tarif în funcție de numărul de persoane specific camerelor duble. Oferind acest tarif personalizat, veți face camerele duble mai atrăgătoare pentru călătorii neînsoțiți.

    Iată un exemplu de cum funcționează:

    Cameră dublă cu tarif standard

    • Tarif pentru 2 persoane: 100 GBP

    Cameră dublă cu tarif pentru o singură persoană

    • Tarif pentru 2 persoane: 100 GBP
    • Tarif pentru 1 persoană: 80 GBP

    Discountul pe care îl oferiți la tariful pentru o singură persoană depinde întotdeauna de dumneavoastră.


    Beneficiile tarifelor în funcție de numărul de persoane

     

    Oferind tarife personalizate pentru camere, veți:

    • Crește venitul cu 3,5%, în medie
    • Apărea în mai multe căutări datorită flexibilității privind gradul de ocupare, și, astfel, veți atrage mai mulți potențiali oaspeți
    • Oferi un impuls camerelor mai valoroase și le veți ocupa mai ușor

    Activarea tarifelor în funcție de numărul de persoane

     

    Pentru a începe să oferiți tarife personalizate, channel managerul va trebui să activeze tarifele în funcție de numărul de persoane pentru dumneavoastră.

     

    Contactați-vă channel managerul și solicitați activarea tarifelor în funcție de numărul de persoane pentru proprietatea dvs. Apoi, mergeți la setările privind tarifele pentru camere și configurați-le pe cele noi în funcție de numărul de persoane.

     

    Va trebui să configurați tarife pentru toate perechile de tip cameră-tarif (de exemplu, tarife cu mic-dejun inclus, nerambursabile sau cu anulare gratuită) și pentru toate datele disponibile pentru rezervare.

     

    Dacă aveți nevoie de asistență în ceea ce privește configurarea tarifelor în funcție de numărul de persoane, vă rugăm să ne contactați prin intermediul Inboxului din extranet.

     

    V-a fost de ajutor acest articol?