Înțelegerea scorului pentru raportul calitate-preț
Scorul raportului calitate-preț (VFM) este o evaluare a ceea ce cred oaspeții despre valoarea proprietății dvs. în raport cu prețul. Este un criteriu important de măsurare a nivelului de satisfacţie, motiv pentru care îl includem în evaluările oaspeților noștri.
Deși nu are un impact direct asupra scorului general, există o relație între un raport calitate-preț bun și evaluările cu scoruri mari. De aceea, optimizarea acestuia raport poate contribui la îmbunătățirea propunerii de valoare a proprietății dvs. și la atragerea mai multor călători.
Ce conține acest articol
Înțelegerea scorului dvs. pentru raportul calitate-preț
Factorii care vă pot influența scorul acestui raport includ bugetul, așteptările și experiențele. În esență, este vorba despre ceea ce primesc oaspeții în schimbul prețului plătit și dacă aceștia consideră că este echitabil sau nu.
Scorul raportului calitate-preț este unic și poate diferi de la un călător la altul. Cu toate acestea, există 3 aspecte esențiale care influențează percepția tuturor oaspeților cu privire la raportul calitate-preț:
- Prețul – călătorii analizează, de obicei, acest aspect în raport cu proprietăți similare. Prețurile dvs. sunt aproape de medie? Sau cu mult sub sau peste aceasta?
- Calitatea serviciilor - inclusiv curățenia, facilitățile și serviciile oferite, precum și amabilitatea personalului și dacă atmosfera îndeplinește așteptările.
- Valoarea atribuită de clienți – acest element este cel mai subiectiv. Ceea ce apreciază oamenii la un hostel pe plajă va diferi de ceea ce apreciază la un hotel business din centrul orașului. Cine sunt, mai exact, oaspeții dvs. și ce este important pentru aceștia?
Aceste aspecte interacționează și se influențează reciproc pentru a produce o evaluare generală a raportului calitate-preț. O proprietate cu prețuri ridicate, dar un serviciu care nu corespunde așteptărilor oaspeților, va obține probabil un scor mic, și invers.
Îmbunătățirea scorului dvs. pentru raportul calitate-preț
Având în vedere că există mai mulți factori care vă afectează scorul raportului calitate-preț, este important să-i luați în considerare fiecare și să faceți modificări când și unde este necesar. Urmăriți-vă evaluările în timp pentru a vedea ce funcționează - este posibil să nu observați o diferență imediat.
- Prețul: reducerea tarifelor nu este întotdeauna o opțiune atractivă, dar este cel mai probabil să vă îmbunătățiți scorul raportului pe termen scurt.
Instrumentele și produsele, cum ar fi Oferta noastră Basic, programul Genius și Tarifele specifice pentru mobil sau Tarifele în funcție de țară, vă pot ajuta să vă îmbunătățiți rapid poziția proprietății în comparație cu alte proprietăți din zona dvs. Iar astfel, le veți oferi călătorilor un stimulent pentru a rezerva la dvs.
- Calitatea serviciilor: verificați scorurile pentru personal, facilități și curățenie. Dacă unele dintre acestea sunt scăzute în mod special, poate fi necesar să faceți unele îmbunătățiri pentru a da un impuls scorului dvs. pentru raportul calitate-preț.
- Valoarea atribuită de clienți: filtrați evaluările în funcție de tipul de călător și de țară pentru a verifica tendințele în așteptările diferiților clienți. De exemplu, unii călători pot fi sensibili la preț, în timp ce alții caută dotări mai bune. Este posibil să nu puteți aborda preocupările tuturor, dar observând diferențele veți putea identifica domeniile potențiale la care să lucrați.
-
Comentariile clienților
-
- Unde pot vedea evaluările primite de la oaspeți?
- Procesul și condițiile pentru evaluările de la oaspeți
- Cum puteți răspunde evaluărilor de la oaspeți
- Eliminarea evaluărilor de la oaspeți
- Tot ce trebuie să știți despre Scorurile din evaluările oaspeților
- Întrebări frecvente cu privire la Informațiile despre oaspeți
- Înțelegerea scorului pentru raportul calitate-preț
- Îmbunătățirea Scorului din evaluările oaspeților