Cum se schimbă modul în care se vând mesele pe Booking.com?

Actualizat acum 9 luni

Începând cu 26 noiembrie 2019, dacă ne-ați comunicat că vindeți micul dejun, prânzul sau cina la proprietate și ați introdus un preț pentru oricare dintre aceste mese, oaspeții care stau la proprietatea dumneavoastră le vor putea rezerva ca suplimente. Înseamnă că veți putea primi rezervări pentru mese în orice moment după ce oaspetele își rezervă cazare, până la data de check-in. Pentru orice mese rezervate se va încasa comisionul standard.

Important: De acum, această modificare are impact asupra tuturor proprietăților care și-au configurat prețurile pentru mese și sunt localizate în următoarele țări: Columbia, Indonezia, Italia, Mexic, Africa de Sud, Sri Lanka, Thailanda și Turcia.

Beneficiile vânzării meselor prin Booking.com

  • 61% din oaspeți vor să rezerve micul dejun înainte de check in
  • Vă puteți crește vânzările de mese cu 43% în medie
  • Oaspeții care rezervă mesele în avans au cu până la 3% mai puține anulări decât oaspeții care nu rezervă nicio masă
  • O modalitate excelentă de a vă mulțumi mai mult oaspeții – și de a vă crește scorul din evaluări – este să le îndepliniți nevoile

Cum funcționează noul sistem?

Începând cu 26 noiembrie 2019, vă vom afișa automat mesele pentru a fi văzute de potențialii oaspeți în numeroase locuri, înainte și după ce rezervă cazare la dumneavoastră până la momentul în care fac check-in. Dacă un oaspete rezervă o masă prin Booking.com, vă vom trimite un mesaj direct și se va aplica comisionul standard. Veți vedea toate mesele rezervate în informațiile din rezervarea oaspeților, în extranet, în aplicația Pulse sau în sistemul de conectivitate.

Pentru mai multe informații legate de modul în care vă vindem mesele, consultați întrebările frecvente de mai jos.

Accesați:

Deja ofer un tarif care include micul dejun. Mă afectează aceste modificări?

Dacă toate tarifele dumneavoastră includ mese, această modificare nu vă va afecta. Însă, dacă veți decide să oferiți o parte din tarife fără mese incluse, atunci vă vom promova mesele existente către oaspeți, după ce rezervă cazare la dumneavoastră și până când fac check-in. 

Oaspeții vor putea să rezerve mese la dumneavoastră în timpul procesului de rezervare și vor vedea această opțiune și în e-mailurile și notificările de după rezervare. Rețineți că proprietățile care vând mese ca suplimente au avut crește medii de 43% ale vânzărilor de mese.

Ofer doar una sau două mese pe zi. Cum mă vor afecta aceste modificări?

Oaspeților le vor fi afișate doar mesele pentru care ați setat prețuri. Pentru a verifica ce mese oferiți – și a vă actualiza prețurile – urmați acești pași:

  1. Autentificați-vă în contul de extranet și dați clic pe tab-ul „Proprietate”.
  2. Selectați „Facilități și servicii”. 
  3. Derulați în jos, până la „Mese”.

Ofer mese printr-un terț sau la un restaurant din apropiere, deci nu pot garanta că oaspeții vor fi serviți. Ce ar trebui să fac?

Vă rugăm să vă contactați account managerul cu ajutorul datelor de contact din inbox-ul din extranet sau să contactați echipa locală de suport.

Ofer mese, dar nu vreau să plătesc comision în cazul acestora. Ce pot să fac?

Înțelegem că plata unui comision presupune eforturi, dar vinderea unor mese vă poate crește semnificativ veniturile și satisfacția oaspeților. Mai știm și că 61% din oaspeți vor să rezerve mese înainte să ajungă la proprietate. Dacă le oferiți un mod simplu de a face acest lucru, puteți obține o creștere a vânzărilor de mese de 43% în medie. Mai știm și că oaspeții care rezervă mese ca suplimente tind să anuleze mai puțin decât cei care nu fac asta.

Dacă mai aveți întrebări, contactați-vă account managerul cu ajutorul datelor de contact din inbox-ul din extranet sau echipa locală de suport.

Lucrez cu un furnizor de conectivitate (sistem de gestionare a proprietății sau channel manager), care nu are opțiunea de a vinde mese. Ce pot să fac?

Vă puteți contacta furnizorul de conectivitate pentru a afla unde puteți vedea modificările rezervărilor care afectează mesele. Între timp, veți primi un e-mail care vă va anunța modificarea și veți vedea informația și în căsuța cu notificări de la detaliile rezervării.

Dacă mai aveți întrebări, contactați-vă account managerul cu ajutorul datelor de contact din inbox-ul din extranet sau echipa locală de suport.

Administrez mai multe proprietăți. Vor fi afectate toate proprietățile mele de această modificare?

Toate proprietățile care au configurat în extranet un preț pentru mese și se află în Columbia, Indonezia, Italia, Mexic, Africa de Sud, Sri Lanka, Thailanda sau Turcia vor fi afectate de aceste modificări. 

Cum vor afla oaspeții că ofer mese?

Vom promova către toți oaspeții care rezervă un tarif fără mese incluse ce mese le oferiți la proprietate. Vom face asta în diferite locuri în timpul procesului de rezervare de pe website-ul nostru, precum și după ce își fac rezervarea, prin e-mail, mesaje pe WhatsApp și notificări. 

Cum voi ști când un oaspete a rezervat o masă?

Vă vom ține la curent cu orice rezervări de mese prin e-mail. Veți vedea rezervarea meselor în detaliile din rezervarea oaspetelui, în extranet. Dacă folosiți un furnizor de conectivitate sau un sistem de gestionare a proprietății care poate primi rezervări de mese, veți primi și acolo o notificare.

Cum vor plăti oaspeții pentru mese?

Când un oaspete rezervă o masă, va fi încasată automat suma de pe cardul de credit pe care l-a folosit pentru a își garanta rezervarea. Dacă v-ați înscris să primiți Plăți de la Booking, vom încasa plata de la oaspete și o vom trimite către dumneavoastră. 

Pot seta prețuri pentru mesele pentru copii?

Momentan nu este posibil să setați prețuri diferite pentru copii – dar lucrăm la asta.

 

Verifică-mi prețurile pentru mese

Ce credeți despre această pagină?

Deblocați piața locală cu rezervări last minute făcute de pe mobil

Pe măsură ce cererea locală de pe website-ul nostru începe să crească, 74% dintre rezervări vor veni de pe telefoane mobile. Adăugați proprietății un tarif pentru mobil pentru a vă crește vizibilitatea pentru acești clienți, care au și tendința de a rezerva în ultimul moment.

Adăugați un tarif pentru mobil