Legi și regulamente locale
Lucrăm îndeaproape cu municipalitățile din toată lumea pentru a ne asigura că orașele în care se află partenerii noștri continuă să fie destinații prospere. În unele dintre orașele aflate la mare căutare a intrat în vigoare o nouă legislație menită să-i protejeze atât pe rezidenți, cât și pe oaspeți și să ajute la prevenirea închirierii ilegale a locuințelor de vacanță. Înainte de a vă înregistra proprietatea pe Booking.com, este important să cunoașteți reglementările privind serviciile de închiriere pe termen scurt în vigoare în orașul, regiunea sau țara dvs.
În acest moment, numeroase administrații guvernamentale și municipale solicită proprietarilor să dețină și/sau să afișeze un permis sau o licență specială dacă doresc să-și listeze proprietatea spre închiriere pe termen scurt. În unele cazuri, autoritățile locale pot limita perioada rezervărilor la un număr maxim de nopți. În alte cazuri, este posibil să se impună o limită pentru numărul de oaspeți.
Puteți găsi mai multe informații, precum și cele mai recente actualizări privind legislația care vi se aplică, pe website-ul municipalității în care vă aflați (vedeți lista de link-uri de mai jos).
Declinarea responsabilității: Informațiile și link-urile de mai jos sunt oferite ca o curtoazie și nu constituie un rezumat complet al tuturor cerințelor legale obligatorii. Este posibil să existe și alte prevederi (privind licențe, permise, sănătatea/siguranța, regulamente zonale etc.) pe care trebuie să le respectați pentru a vă înregistra proprietatea pentru închiriere pe termen scurt pe platforma noastră. Vă rugăm să vă avocatul pentru îndrumare și informații suplimentare.
Australia - New South Wales (și aici pentru a depune o plângere)
Canada - Toronto (de asemenea aici „Toronto Good Operator Guide”)
Franța - Les Touches de Périgny
Franța - Mas Blanc des Alpilles
Franța - Port-Saint-Louis du Rhone
Franța - Roquebrune-Cap-Martin
Franța - Saint Etienne du Gres
Franța - Saint-Martin-sur-le-Pré
Franța - Saint-Rémy-de-Provence
Franța - Saintes Maries de la Mer
Italia - Friuli-Venezia Giulia
Italia - Parma (Emilia-Romagna)
Italia - Polignano a Mare (Puglia)
Italia - Trento (Trentino-Alto-Adige)
Țările de Jos - Autoritatea fiscală neerlandeză
Țările de Jos - Haarlemmermeer
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Blackpool
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Cotswold
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Kirklees
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Londra (Camden)
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Londra (Lambeth)
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Londra (Tower Hamlets)
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Londra (Westminster)
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - West Lothian
Statele Unite ale Americii - Arlington County
Statele Unite ale Americii - Aspen (CO)
Statele Unite ale Americii - Atlanta (GA)
Statele Unite ale Americii - Austin (TX)
Statele Unite ale Americii - Baltimore
Statele Unite ale Americii - Berkeley (CA)
Statele Unite ale Americii - Boston (MA)
Statele Unite ale Americii - Boulder (CO)
Statele Unite ale Americii - Charlotte (NC)
Statele Unite ale Americii - Chicago (IL)
Statele Unite ale Americii - Columbus (OH)
Statele Unite ale Americii - Denver (CO)
Statele Unite ale Americii - Estes Park (CO)
Statele Unite ale Americii - Insula Kiawah (SC)
Statele Unite ale Americii - Kissimmee (FL)
Statele Unite ale Americii - Las Vegas
Statele Unite ale Americii - Los Angeles (CA)
Statele Unite ale Americii - Madison (WI)
Statele Unite ale Americii - Miami Beach (FL)
Statele Unite ale Americii - Minneapolis
Statele Unite ale Americii - Nashville (TN)
Statele Unite ale Americii - New Orleans (LA)
Statele Unite ale Americii - New York City (NY)
Statele Unite ale Americii - Palm Springs (CA)
Statele Unite ale Americii - Park City (UT)
Statele Unite ale Americii - Pasadena (CA)
Statele Unite ale Americii - Philadelphia (PA)
Statele Unite ale Americii - Phoenix (AZ)
Statele Unite ale Americii - Portland (OR)
Statele Unite ale Americii - Prince George's County
Statele Unite ale Americii - Sacramento (CA)
Statele Unite ale Americii - Saint Paul (MN)
Statele Unite ale Americii - San Diego (CA)
Statele Unite ale Americii - San Francisco (CA)
Statele Unite ale Americii - San Luis Obispo County (CA)
Statele Unite ale Americii - Santa Monica (CA)
Statele Unite ale Americii - Seattle (WA)
-
Legal și securitate
-
-
-