Ce reprezintă fotografiile generate de clienți?

Fotografiile generate de clienți sunt acele fotografii pe care le colectăm de la oaspeți reali. Scopul este de a completa fotografiile proprietății dumneavoastră și de a le permite altor oaspeți să își facă o imagine cât mai exactă despre întreaga experiență a sejurului.

Când oaspeții completează chestionarul de evaluare, le oferim și posibilitatea de a încărca fotografii cu proprietatea și cu destinația în care au stat. Fotografiile apar alături de evaluările clienților. Pot fi afișate cel mult 20 de fotografii cu proprietatea și 20 de fotografii cu destinația.

Toate fotografiile generate de clienți sunt verificate de echipa noastră înainte de a fi publicate. Folosim reguli specifice pentru a ne asigura că toate imaginile sunt adecvate pentru a fi văzute de familii, că sunt utile pentru clienți și că respectă dreptul la intimitatea individuală.

Observație: fotografiile din destinație sunt publicate în mai multe secțiuni ale website-ului Booking.com.

Cât timp vor apărea pe pagina mea fotografiile generate de oaspeți?

Întrucât fotografiile generate de oaspeți apar alături de evaluările oaspeților, ele vor fi afișate pe website-ul nostru timp de 24 de luni – aceeași durată de timp pentru care sunt afișate și evaluările.