Ce fac dacă oaspeții provoacă daune la proprietate?

Înțelegem că darea spre închiriere a proprietății este ceva personal, ceea ce vă poate face să vă întrebați ce se întâmplă dacă obiectele personale vă sunt distruse de oaspeți.

Cei mai mulți oaspeți respectă proprietățile în care se cazează. Conform statisticilor noastre, cazurile în care oaspeții produc daune sunt foarte rare, numai 1 la 5000 de rezervări, și cele mai multe incidente sunt mai degrabă accidentale decât intenționate.

Vă oferim mai jos câteva sugestii despre cum să preveniți daunele la proprietate și cum să reacționați în situația puțin probabilă în care se produc:

Cum să preveniți daunele la proprietate

Adăugați o tentă personală

Dacă vă întâmpinați oaspeții la sosire, arătați-le locuința și povestiți-le ceva despre viața dumneavoastră acolo. Dacă este clar că este locuința dumneavoastră, oaspeții sunt mai atenți decât ar fi dacă ar sta la hotel. Dacă nu îi puteți întâmpina personal, puteți să adăugați un profil personal al gazdei pe pagina dumneavoastră Booking.com și puteți să lăsați un pachet de bun venit.

Clarificați care sunt regulile casei

Dacă de la început este clar ce trebuie sau nu să facă când stau în locuința dumneavoastră, există mai puține probabilități că vor apărea probleme. În extranet, puteți să setați regulile casei, care se referă la cele mai comune probleme referitoare la animale de companie, fumat, petreceri și zgomot.

Dacă mai aveți reguli specifice care nu pot fi acoperite în extranet, le puteți scrie și puteți lista o copie pe care să o lăsați în locuință. pentru ca oaspeții să și le amintească în timpul sejurului.

Verificați-vă polița de asigurare

Riscurile ca oaspeții să producă daune la proprietatea dumneavoastră sunt foarte mici, dar este mai inteligent să vă asigurați contra evenimentelor neprevăzute. Asigurarea obișnuită a locuinței nu acoperă mereu închirierea pe termen scurt, deci contactați-vă agentul de asigurări pentru a verifica dacă deja aveți acoperire sau dacă vă trebuie acoperire suplimentară.

Chiar dacă polița de asigurare acoperă închirierea pe termen scurt, există adesea o „franșiză” suplimentară pentru daune, ceea ce înseamnă că veți plăti până la o anumită sumă, iar compania de asigurări plătește restul.

Dacă doriți să acoperiți acest risc, puteți configura un depozit de daune. Trebuie să țineți seama și de faptul că depozitele de daune tind să aibă ca efect mai puține rezervări și mai multe anulări.

Ce puteți face dacă apar daune la proprietate

Chiar dacă cei mai mulți dintre oaspeți sunt atenți când stau la cazarea dumneavoastră, se mai pot întâmpla accidente. În acele cazuri, iată care sunt opțiunile dumneavoastră:

Păstrați depozitul de daune

Dacă deja ați colectat un depozit de daune, aveți dreptul să îl păstrați în cazurile în care se dovedește că acele daune au fost provocate de oaspete. Aflați cum se setează un depozit de daune.

Faceți o cerere de plată a despăgubirilor

Dacă aveți o poliță de asigurare care acoperă închirierea pe termen scurt a proprietății, puteți cere plata despăgubirilor. Contactați firma de asigurări pentru mai multe informații.

Notă: Orice cerere de plată a despăgubirilor pe care o depuneți este pe propriul risc/prag de despăgubire și poate avea un efect negativ asupra primei de asigurare. Cei mai mulți furnizori de asigurări cer dovada daunelor pentru a evalua cererea dumneavoastră de plată a despăgubirilor. Vă recomandăm să faceți fotografii și să păstrați toate dovezile care pot dovedi producerea pagubelor.

Puteți și să raportați daunele folosind instrumentul de raportare a comportamentului inadecvat al oaspeților în tab-ul „Rezervări”.

Important: Acest articol este conceput doar în scop de informare și nu constituie (nici)un sfat juridic sau (nici)o garanție și nu puteți avea niciun drept care să rezulte din aceste informații. Vă sfătuim să consultați agentul de asigurări, firma de asigurări și consilierul juridic pentru mai multe sfaturi și asistență cu privire la protejarea proprietății dumneavoastră și la acoperirea cheltuielilor, a pierderilor și a daunelor.