Cum pot să configurez o ‘perioadă minimă/maximă de rezervare în avans’?

Important: În funcție de tipul proprietății dumneavoastră, este posibil ca această funcționalitate să nu fie deocamdată disponibilă. Dacă nu, urmați aceste instrucțiuni despre cum să setați perioada minimă/maximă de rezervare în avans.

Uneori ați prefera să nu primiți rezervări înainte de o anumită dată – sau cu prea mult timp în avans. Pentru a evita aceste rezervări nedorite, puteți seta ‘o perioadă minimă/maximă de rezervare în avans’.

În acest fel, puteți seta cele mai apropiate și/sau cele mai îndepărtate date la care un oaspete poate face o rezervare pentru o anumită dată. După ce ați setat această restricție, proprietatea dumneavoastră va apărea numai în rezultatele căutării, dacă datele de căutare ale oaspeților corespund condițiilor setate.

Este foarte ușor să vă actualizați tarifele și disponibilitatea. Veți vedea diferite opțiuni mai jos. Verificați care dintre screenshot-uri se potrivește cu ceea ce vedeți în extranet, apoi urmați pașii corespunzători.

Opțiunea 1: Calendar în mod listă

Dacă utilizați Calendarul în modul listă, urmați pașii de mai jos pentru a configura o perioadă minimă sau maximă de rezervare în avans:

  1. Autentificați-vă în extranet și dați clic pe 'Calendar' sub tab-ul ‘Tarife și disponibilitate’ sau Calendar și prețuri’.
  2. Asigurați-vă că utilizați opțiunea ‘Listă’, nu ‘Lună’ sau ‘An’. Puteți verifica în partea dreaptă a paginii.
  3. Lângă selectorul de date, veți vedea un mic buton cu ‘Restricții’. Acest buton este un filtru. Dați clic pe acesta pentru a afișa toate restricțiile pentru toate camerele.
  4. În meniu, căutați ‘perioadă minimă sau maximă de rezervare în avans’. Apoi dați clic pe căsuța de lângă restricția pe care ați dori să o selectați.
  5. Introduceți o valoare în fereastra pop-up care apare. Valoarea corespunde cu perioada de timp înainte de data șederii în care doriți să blocați orice rezervare pentru acea cameră sau unitate. Puteți introduce zile sau ore. De exemplu, dacă doriți să vă asigurați că o cameră nu poate fi rezervată în termen de 3 zile până la data sejurului, ați selecta "rezervare minimă în avans și introduceți "3Z". Dacă ați vrea ca acea perioadă să fie de cinci ore, ați introduce "5H". Pentru trei zile și patru ore, ați introduce "3Z4H".
  6. Pentru a face modificări pentru mai multe zile dintr-o dată, dați clic pe o celulă și trageți cercurile albastre spre stânga sau dreapta pentru a acoperi zilele la care ați dori să aplicați restricția. Va apărea o fereastră pop-up unde veți putea adăuga numărul de zile sau ore. Dați clic pe ‘Salvează’.
  7. Pentru a seta aceste restricții pentru mai mult de o lună în avans: dați clic pe butonul ‘Editor multiplu’ de sub tipul camerei sau unității. Va apărea un panou în partea dreaptă a ecranului. Selectați datele pentru care doriți să modificați restricțiile, apoi dați clic pe căsuța ‘Restricții’. Alegeți un tarif și o restricție și introduceți zilele sau orele, ca de obicei în căsuța albă din josul tipului restricției. Dați clic pe ‘Salvează modificările’ când terminați.

Important: În calendarul în mod lunar, puteți configura doar o perioadă minimă de rezervare în avans. Pentru a configura o perioadă maximă de rezervare în avans, vă rugăm comutați la modul listă dând clic pe ‘Listă’ în partea dreaptă a paginii.


Opțiunea 2: Calendar în mod lunar

Dacă utilizați Calendarul în modul lunar, puteți configura doar perioada minimă de rezervare în avans urmând pașii de mai jos: 

  1. Autentificați-vă în extranet și dați clic pe 'Calendar' sub tab-ul ‘Prețuri și disponibilitate’ sau Calendar și prețuri.
  2. Dați clic pe camera pe care ați dori să o ajustați.
  3. Dați clic pe ‘Setați perioade lungi’ și alegeți datele pe care doriți să le modificați.
  4. Opțiunile de restricție relevante vor apărea, deci selectați tot ce se aplică.
  5. Selectați ‘Salvează modificările’ când terminați.

Sfat

Pentru a configura o perioadă maximă de rezervare în avans, vă rugăm comutați la modul listă dând clic pe ‘Listă’ în partea dreaptă a paginii.