Cum să adăugați, deschideți, închideți și eliminați camere sau unități
Puteți modifica unitățile şi camerele afişate pe pagina proprietăţii şi puteţi stabili disponibilitatea acestora în extranet. Este important ca aceste informații să fie actualizate pentru a vă maximiza vizibilitatea proprietății, evitând în același timp suprarezervarea.
Ce include acest articol
1. Cum să adăugați o cameră sau o unitate proprietății
2. Cum să deschideți sau să închideți o cameră sau o unitate pentru rezervări
3. Cum să eliminați o cameră sau o unitate a proprietății
1. Cum să adăugați o cameră sau o unitate proprietății
Iată cum să adăugați o nouă cameră sau unitate proprietății pe platforma noastră:
- Autentificați-vă în extranet
- Dați clic pe Proprietate și apoi pe Detalii cameră sau Configurație proprietate
- Dați clic pe Creați o cameră nouă, Creați un apartament nou sau Creați o proprietate nouă
- Introduceți detaliile noii camere sau unități și apoi dați clic pe Continuați
- Sub noua cameră sau unitate, dați clic pe Încărcare fotografii sau pe pictograma sub formă de aparat foto și selectați fotografiile pe care doriți să le adăugați
Vă vom adăuga imediat noua cameră sau unitate pe pagina proprietății. Înainte ca aceasta să poată fi rezervată, va trebui să o deschideți pentru rezervări, urmând instrucțiunile din următoarea parte a acestui articol.
2. Cum să deschideți sau să închideți o cameră sau o unitate pentru rezervări
Acest lucru depinde de formatul calendarului folosit în extranet. Dacă nu sunteţi sigur(ă) pe care îl utilizaţi, uitaţi-vă la capturile de ecran de mai jos și urmați instrucțiunile care se potrivesc cu ceea ce vedeți dvs. în extranet.
Pentru a comuta între tipurile de format, apăsați pe căsuța derulantă cu numele celui pe care îl folosiți în prezent și apoi pe tipul de format la care doriți să comutați.
Calendar în format listă | Calendar în format lunar |
2.1. Cum să deschideți sau închideți o cameră sau o unitate utilizând calendarul în format listă
Dacă utilizați calendarul în format listă, iată cum să deschideți sau să închideți o cameră sau o unitate pentru rezervări în anumite date:
- Autentificați-vă în extranet
- Dați clic pe Tarife și disponibilitate și apoi pe Calendar
- Datele cu verde sunt deschise și pot fi rezervate, iar datele care apar cu roșu sunt închise și nu pot fi rezervate. Dați clic pe câmpul Status cameră pentru data și camera sau unitatea pe care doriți să o deschideți sau închideți.
- Culoarea câmpului se va schimba atunci când statusul este actualizat. Dacă ceva vă împiedică să deschideți sau să închideți camera sau unitatea, va apărea o fereastră pop-up cu mai multe detalii. Urmați instrucțiunile din această fereastră pop-up și apoi dați clic pe Salvați. Culoarea câmpului se va schimba pentru a confirma faptul că statusul a fost actualizat.
De asemenea, puteți utiliza editorul multiplu pentru a deschide sau închide rapid o cameră sau o unitate pentru perioade mai lungi. Iată cum trebuie să procedați:
- Autentificați-vă în extranet
- Dați clic pe Tarife și disponibilitate și apoi pe Calendar
- Dați clic pe Editor multiplu din dreptul camerei sau unității pe care doriți să o deschideți sau închideți
- Introduceți datele pentru care doriți să deschideți sau să închideți camera sau unitatea
- Dați clic pe Status cameră și apoi pe Deschideți camera sau pe Închideți camera
- Dați clic pe Salvează modificările și apoi pe X pentru a părăsi ecranul Editor multiplu
Dacă o cameră sau o unitate nu poate fi rezervată într-o anumită dată și doriți să aflați motivul, verificați eticheta afișată în câmpul Status cameră din calendar:
- Închisă – ați închis manual această cameră sau unitate
- Fără inventar – ați introdus „0” la numărul de camere disponibile pentru vânzare
- Vândută – ați vândut toate camerele sau unitățile de acest tip pe care le-ați încărcat
- Lipsește prețul – încă nu ați încărcat un preț pentru această cameră sau unitate
- Tarif închis – toate planurile tarifare sunt închise sau inactive
- Blocaje multiple – o combinație a acestor probleme împiedică rezervarea camerei sau unității
Pentru a rezolva aceste probleme rapid și pentru ca unitatea sau camera dvs. să fie din nou deschisă pentru rezervări, dați clic pe câmpul Status cameră pentru a deschide o fereastră pop-up cu mai multe detalii.
2.2. Cum să deschideți sau închideți o cameră sau o unitate utilizând calendarul în format lunar
Iată cum să deschideți pentru rezervări o cameră sau o unitate dacă utilizați calendarul în format lunar:
- Autentificați-vă în extranet
- Dați clic pe Tarife și disponibilitate și apoi pe Calendar
- Din căsuța derulantă, dați clic pe camera sau unitatea pe care doriți să o deschideți sau închideți
- Selectați datele pentru care doriți să deschideți și să închideți această cameră sau unitate, fie trăgând cele 2 pictograme cu trei linii în calendar, fie introducând datele în câmpurile Dată început și Dată sfârșit
- Sub Deschideți sau închideți pentru rezervări, dați clic pe Deschisă sau Închisă
- Dați clic pe Salvați. Datele selectate vor deveni verzi în calendar, pentru a confirma că sunt deschise și pot fi rezervate, sau roșii, pentru a confirma că sunt închise și nu pot fi rezervate.
3. Cum să eliminați o cameră sau o unitate a proprietății
Dacă ați adus modificări proprietății și unele camere sau unități nu mai pot fi rezervate, le puteți șterge de pe platforma noastră. Ce trebuie să faceţi diferă dacă aveți sau nu rezervări viitoare pentru această cameră sau unitate.
3.1. Cum să eliminați o cameră sau o unitate dacă nu există nicio rezervare viitoare pentru ea
Iată cum puteți șterge o cameră sau o unitate dacă nu aveți rezervări viitoare pentru ea:
- Autentificați-vă în extranet
- Dați clic pe Proprietate și apoi pe Detalii cameră sau Configurație proprietate
- Sub camera sau unitatea pe care doriți să o eliminați, dați clic pe Ștergeți
- În fereastra pop-up, dați clic pe OK
3.2. Cum să eliminați o cameră sau o unitate dacă există rezervări viitoare pentru ea
Dacă aveți rezervări viitoare pentru camera sau unitatea pe care doriți să o eliminați, nu o veți putea șterge permanent până la finalizarea acestora. Între timp, iată ce să faceți pentru a vă asigura că nu mai primiți rezervări pentru această cameră sau unitate:
- Autentificați-vă în extranet
- Dați clic pe Tarife și disponibilitate și apoi pe Calendar
- Dacă nu utilizați deja calendarul în format listă, comutați la acesta apăsând pe căsuța derulantă unde este afișat tipul de format actual și apoi dați clic pe Format listă
- Dați clic pe Editare multiplă din dreptul camerei sau unității pe care doriți să o închideți
- În câmpul De la introduceți data curentă, iar în câmpul Până la și inclusiv, introduceți o dată la cel puțin câteva zile distanță de ultima dată de check-out a rezervărilor viitoare pentru această cameră sau unitate
- Dați clic pe Status cameră și pe Închideți camera
- Dați clic pe Salvează modificările și apoi pe X pentru a părăsi ecranul Editor multiplu
După finalizarea tuturor rezervărilor pentru această cameră sau unitate, puteți șterge permanent camera sau unitatea urmând pașii din secțiunea Cum să eliminați o cameră sau o unitate dacă nu există nicio rezervare viitoare pentru ea de mai sus.
Dacă trebuie să ștergeți imediat și permanent o cameră sau o unitate, chiar dacă aveți rezervări viitoare pentru aceasta, acele rezervări rămân active și va trebui să cazați oaspeții într-o cameră sau unitate de aceeași calitate. Astfel vă veți asigura că oaspeții beneficiază de o experiență plăcută pe durata sejurului, ceea ce înseamnă, de obicei, că veți primi evaluări mai bune de la acei oaspeți.
-
Prețuri și disponibilități
-
- Sincronizarea calendarului Booking.com cu calendare externe, ale unor terți
- Cum configurați reactivarea automată a camerelor și unităților închise
- Cum puteți copia tarifele anuale în anul următor
- Cum pot să îmi actualizez prețurile și disponibilitatea?
- Cum pot să îmi actualizez disponibilitatea?
- Actualizarea tarifelor și a disponibilității
- Cum să puneți pe pauză temporar proprietatea
- Pregătirea proprietății de redeschidere
-
- Cum configurați dormitoare comune
- Pot să setez sau să actualizez tarife funcție de gradul de ocupare?
- Modificarea numelui unei camere sau unități
- Cum să adăugați, deschideți, închideți și eliminați camere sau unități
- Modificarea unui tip de cameră sau unitate
- Cum configurați prețuri derivate
- Cum pot să configurez tarifele în funcție de gradul de ocupare?
- Cum puteți schimba capacitatea maximă pentru camere sau unități individuale
- Cum să modificați facilitățile camerei
- Configurarea sau modificarea tarifelor camerelor
- Cum să vindeți upgrade-uri la camerele dvs.
-
- Combinarea discounturilor de la diferite planuri tarifare și a promoțiilor
- Configurarea ofertelor și promoțiilor
- Cum adaug sau editez planul de mese?
- Cum configurați o Ofertă secretă
- Configurarea unui tarif nerambursabil
- Configurarea unui nou plan tarifar
- Cum se configurează tarifele standard pentru copii
- Configurarea Tarifelor pentru mobil
- Cum să adăugați un plan tarifar sau să modificați unul existent pentru a oferi o politică „Flexibil - 1 zi”
- Activarea Ofertei limitate
- Configurarea ofertelor pentru Rezervări timpurii și Last-minute
- Configurarea planurilor tarifare săptămânale
- Cum puteți utiliza promoția Genius pentru mic dejun gratuit
- Cum se configurează o Ofertă Basic
- Cum modificați datele pentru rezervările nerambursabile
- Configurarea Ofertelor Fulger
- Configurarea tarifelor flexibile pentru copii
- Configurarea Tarifelor în funcție de stat pentru SUA
- Informații pentru parteneri cu privire la Oferta pentru escapade
- Configurarea planurilor tarifare lunare
- Cum funcționează politicile pentru sejururi lungi?
- Configurarea unui plan tarifar Rezervări timpurii
- Configurarea Ofertelor de început de an 2024
- Tarife flexibile pentru copii: cum funcționează tarifele per copil?
- Cum să utilizați disponibilitatea, planurile tarifare și politicile pentru a vă crește numărul rezervărilor?
- Tot ce trebuie să știți despre Oferta Proprietate nouă
- Cum configurați Oferte Black Friday?
- Configurarea valorilor adăugate
- Ce înseamnă Booking Sponsored Benefit
- Oferta de final de an