Make a strong start to 2024 with our Q3 2023 earnings call insights

Începeți noul an în forță cu videoconferința noastră privind veniturile pe trimestrul al treilea din 2023

 | Salvați
Încărcați-vă cu energie și entuziasm pentru un an 2024 de excepție. Aflați informații-cheie din videoconferința privind veniturile pe trimestrul al treilea din 2023 organizată de Booking Holdings și utilizați instrumentele noastre pentru a vă îmbunătăți listările și a vă crește rezervările.

Acum când încă un an de succes se apropie de sfârșit, avem o mulțime de motive să așteptăm cu nerăbdare anul 2024. Sunteți interesat(ă) să aflați informații-cheie din videoconferința Booking Holdings privind veniturile pe trimestrul al treilea, organizată pe 2 noiembrie 2023? Am observat o menținere constantă a cererii globale pentru călătorii de agrement, o creștere continuă a călătoriilor conectate, o extindere încurajatoare a rezervărilor de cazare în locuințe și un nivel fără precedent al rezervărilor efectuate pe mobil.

Aveți o mulțime de motive să prefigurați un început în forță pentru anul 2024. Profitați de numeroasele instrumente și servicii pe care le oferim pentru a vă îmbunătăți listările și a vă crește numărul de rezervări!

Videoconferința organizată de Booking Holdings dedicată veniturilor pe trimestrul al treilea din 2023 a evidențiat un alt trimestru-record

În al treilea trimestru din 2023, clienții au rezervat 276 de milioane de înnoptări, o creștere impresionantă de 15% de la an la an (YOY). De asemenea, am înregistrat rezervări brute în valoare de 40 de miliarde USD, o creștere de 24% de la an la an. Ambele cifre au reprezentat sume trimestriale record, depășindu-ne așteptările, și există indicatori clari privind menținerea unei cereri ridicate pentru călătoriile de agrement.

În trimestrul al treilea din 2023, totalul înnoptărilor la nivel internațional a atins un nivel de peste 50%, în creștere față de aproximativ 45% în trimestrul al treilea din 2022. Călătorii rezervă cu mai mult timp în avans și, potrivit tendințelor actuale, ne așteptăm ca în noul an aceștia să acorde în continuare prioritate călătoriilor în raport cu alte cheltuieli discreționare.

Sugestie: Asigurați-vă că implementați tarife pentru rezervării timpurii, care să vă ajute să vindeți mai repede camerele, și că aveți instituite politici de anulare pentru situațiile în care călătorii își schimbă planurile.

O creștere continuă a numărului de zboruri și călătorii integrate

Călătoria conectată reprezintă o viziune a noastră pe termen lung prin care dorim să facem rezervarea și experiența călătoriilor mai simple, mai plăcute și mai personale, oferind totodată călătorilor și furnizorilor un raport calitate-preț mai avantajos. În trimestrul al treilea din 2023, am observat o creștere a procentului de tranzacții pe care le considerăm călătorii integrate – două sau mai multe etape de călătorie în cadrul unei singure excursii. 

Pe lângă cazare, zborurile constituie unul dintre cele mai importante elemente ale unei călătorii. Prin urmare, accentul pe care îl punem pe dezvoltarea ofertei de zboruri a Booking.com are, de asemenea, un efect pozitiv. În trimestrul al treilea, rezervările de bilete de avion au crescut cu 57% YOY. Această creștere este încurajatoare – cele 9 milioane de bilete de avion rezervate în trimestrul al treilea din 2023 au înregistrat o valoare de peste cinci ori mai mare decât cea a rezervărilor efectuate prin noi în trimestrul al treilea din 2019. Cu cât călătorii rezervă mai multe zboruri pe Booking.com, cu atât cresc șansele ca aceștia să vă descopere proprietățile pe aceeași platformă.

Sugestie: Asigurați-vă că listarea dvs. este adusă la zi și se evidențiază prin fotografii adăugate recent și detalii privind facilitățile pe care le oferiți, astfel încât să nu ratați ocazia unor potențiale rezervări.

Make a strong start to 2024 with our Q3 2023 earnings call insights

Opțiunile alternative de cazare au o creștere mai rapidă decât hotelurile 

Atenția permanentă pe care o acordăm dezvoltării ofertei noastre de opțiuni alternative de cazare prin creșterea numărului acestora și popularizarea lor în rândul călătorilor începe să dea roade. În trimestrul al treilea din 2023, înnoptările la cazări alternative au crescut cu aproximativ 24% de la an la an, o creștere mai rapidă decât cea înregistrată pentru categoria hotelurilor.

Cazările alternative au reprezentat 33% din totalul înnoptărilor, înregistrând o creștere de 3 puncte procentuale față de trimestrul al treilea din 2022. Există indicii clare că această evoluție va continua, numărul ofertelor de cazare alternativă fiind în creștere atât la nivel global, cât și în SUA. Listările globale au atins un nivel de aproximativ 7,2 milioane până la sfârșitul celui de-al treilea trimestru, o creștere de 9% de la an la an.

Sugestie: Proprietățile de vacanță pot beneficia de pe urma acestui interes crescut față de opțiunile alternative de cazare prin implementarea recomandărilor noastre privind încrederea și siguranța și prin automatizarea administrării proprietății.

Profitați de nivelurile record pe care le-au atins rezervările efectuate pe mobil 

În trimestrul al treilea, am înregistrat un nivel foarte ridicat de rezervări efectuate direct în diferitele aplicații mobile ale Booking Holdings. Pentru prima dată până acum, peste 50% din înnoptări au fost rezervate prin aceste aplicații, ceea ce înseamnă aproximativ 6 puncte procentuale în plus față de trimestrul al treilea din 2022. Este o realizare remarcabilă, având în vedere că, în trimestrul al treilea din 2019, valoarea combinată a înnoptărilor rezervate prin aplicații mobile a fost cu aproximativ 18 puncte procentuale mai scăzută decât acum.

Întrevedem aici o oportunitate excelentă de a profita de acest nivel record al rezervărilor efectuate pe mobil prin oferirea unui discount exclusiv persoanelor care rezervă la proprietatea dvs. utilizând aplicația. 

Sugestie: Dacă oferiți un discount pentru rezervările efectuate pe mobil de 10% sau mai mult, lângă numele proprietății dvs. va fi afișată în rezultatele căutărilor și pe pagina proprietății o etichetă specială, care vă va spori vizibilitatea pentru călătorii care preferă să rezerve prin aplicație.

Privind înainte cu încredere

Ne așteptăm ca în trimestrul al patrulea din 2023 creșterea numărului de înnoptări să fie de aproximativ 9% de la an la an, în medie cu 20% mai mare față de 2019. Dintr-o perspectivă foarte timpurie asupra anului 2024, semnalele sunt foarte bune, cu o creștere puternică a rezervărilor pentru călătorii care vor avea loc în primul trimestru al anului viitor.

Sperăm ca aceste informații furnizate de videoconferința privind veniturile pe trimestrul al treilea din 2023 să vă ajute să utilizați instrumentele și serviciile pe care le oferim pentru a vă îmbunătăți listările pe Booking.com, astfel încât să puteți începe în forță anul 2024!

 

Shawn Ritzenthaler
Puneți-vă la punct listările pentru 2024

Acum este momentul să aduceți la zi detaliile legate de proprietatea dvs. Vizitați extranetul pentru a identifica oportunități care să vă asigure calea spre succes în noul an.

Mergeți la Centrul de Oportunități

Ce credeți despre această pagină?

De reținut
  • Înnoptările din trimestrul al treilea din 2023 au cumulat 276 de milioane, iar rezervările brute au fost de 40 de miliarde USD, ambele valori depășind recordurile înregistrate în trimestrul precedent
  • Călătorii rezervă cu mai mult timp în avans, iar călătoriile reprezintă în continuare o prioritate în noul an
  • Rezervările pentru zboruri și călătorii conectate sunt în creștere, oferindu-vă mai multe oportunități de a atrage călători către proprietatea dvs.
  • Pentru prima dată până acum, peste 50% din înnoptări au fost rezervate prin aplicațiile mobile Booking Holdings
  • Privind înainte spre 2024, constatăm o creștere accentuată a călătoriilor în primul trimestru - asigurați-vă că listările dvs. sunt actualizate pentru noul an