Prague

Booking.com dezvăluie 6 dintre cele mai bune orașe din lume în ceea ce privește transportul durabil

 | Salvați
Bazându-ne pe datele obținute din evaluările clienților, explorăm unele dintre orașele despre care anticipăm că vor fi atractive pentru călătorii globali, deoarece aceștia caută să călătorească într-un mod mai durabil în noul an și în viitor

Peste jumătate (55%) dintre călătorii la nivel mondial intenționează să utilizeze tipuri de transport mai lente pentru a-și reduce impactul asupra mediului în 2022. Acest procent crește la 58% pentru călătorii italieni, la 63% pentru cei americani, la 72% pentru cei chinezi și la 73% pentru călătorii indieni. 

Având în vedere aceste date, Booking.com a analizat evaluări ale călătorilor din toată lumea* pentru a descoperi 6 dintre cele mai bune orașe din lume privind opțiunile de transport durabile în 2022. De la excursii cu bicicleta ghidate până la sisteme de transport public bine cartografiate, orașele oferă oaspeților preocupați de mediu o mulțime de opțiuni pentru a se deplasa în mod durabil. În acest articol, dezvăluim orașele anticipate ca fiind prioritare în planurile călătorilor responsabili și modul în care partenerii îi pot atrage în continuare pe aceștia. 

Kyoto, Japonia

Kyoto este una dintre cele mai recomandate destinaţii de către cei care preferă călătoriile durabile, fiind o combinaţie fascinantă de istorie antică şi agitaţie modernă. Deoarece numeroasele atracţii ale oraşului se află la distanță unele de celelalte, călătorii vor trebui să folosească mijloace de transport public pentru a se deplasa între ele. Puteți facilita acest lucru pentru oaspeţi punându-le la dispoziţie aceste informaţii, inclusiv unde se află staţiile de transport, care sunt cele mai bune rute şi punctele de unde pot cumpăra un bilet de transport. În momentul în care aceștia ajung la destinație, cea mai bună modalitate de a explora fiecare zonă este pe jos. 

New York, SUA

Pentru călători, șansele de a se pierde în New York sunt minime, deoarece această destinație a fost desemnată pe Booking.com ca fiind una de top pentru plimbări pe jos. De la plimbări prin cartierele diferite din Manhattan până la explorarea peisajului pitoresc din Central Park, New York are o mulţime de lucruri de oferit turiștilor. Pentru a oferi oaspeţilor o modalitate fără griji şi durabilă de a explora oraşul, puteţi lua în considerare propunerea unor tururi şi activităţi organizate de ghizi şi de societăți comerciale locale. 

Copenhaga, Danemarca

Fiind unul dintre orașele cele mai durabile şi eficiente din punct de vedere energetic din lume, Copenhaga este o destinaţie de top pentru ciclism, potrivit recomandărilor Booking.com. Una dintre cele mai bune modalități de a explora capitala daneză este un tur ghidat cu bicicleta, în care călătorii pot învăța cum să își reducă amprenta de carbon în timp ce pedalează în jurul punctelor de atracție celebre, dar și prin locuri mai puțin cunoscute. De asemenea, în afară de a recomanda tururi locale cu bicicleta, luați în considerare și opțiunea de a oferi un serviciu de închiriere de biciclete pentru oaspeţii care preferă să viziteze împrejurimile în ritmul propriu. Indicați că oferiți această facilitate prin intermediul extranetului, pentru a vă crește scorul de acreditare pentru durabilitate. Acesta este deosebit de important dacă luăm în considerare faptul că trei sferturi (76%) din călătorii globali vor alege o cazare dacă aceasta are o acreditare bună de durabilitate. 

Copenhagen
Copenhaga este o destinaţie de top pentru ciclism, potrivit recomandărilor Booking.com.

Taipei, Taiwan

Taipei este un oraş uşor de străbătut datorită sistemului său de transport public bine cartografiat, astfel că nu este surprinzător faptul că este considerat de călătorii Booking.com ca fiind una dintre destinaţiile de top recomandate pentru transportul public convenabil. De asemenea, este destinaţia perfectă pentru călătorii care preferă natura, cu 8 parcuri naţionale, munţi magnifici, insule şi staţiuni cu izvoare termale relaxante. Includerea unor fotografii şi a unor descrieri detaliate ale atracţiilor naturale din apropiere pe pagina proprietății vă poate ajuta să atrageți călători iubitori de natură

Marrakech, Maroc 

În Marrakech, călătorii se pot bucura de energia debordantă a acestui oraș fermecător şi plin de culoare. Marocul este considerată ca fiind una dintre cele mai durabile țări din lume. Este evidențiată ca fiind o destinație cu adevărat ecologică, datorită eforturilor acesteia de prevenire a schimbărilor climatice prin intermediul energiei regenerabile și a interdicției privind utilizarea pungilor de plastic. Acest lucru se reflectă în datele noastre, care arată că oaspeții noștri recomandă Marocul ca fiind o destinație durabilă. Printre punctele de atracţie care merită împărtăşite cu oaspeţii se numără palatele Bahia şi Badi, unde aceștia pot explora istoria fascinantă a oraşului şi pot afla mai multe despre patrimoniul şi cultura acestuia.

Praga, Republica Cehă

Praga este una dintre cele mai recomandate destinații pentru plimbările în oraș de pe Booking.com, fiind un paradis pentru aventurierii urbani. Recomandați-le clienților Turnul Podului din Orașul Vechi, unde se pot plimba de-a lungul Podului Carol, cu vedere la Cetatea din Praga şi la Catedrala Sfântul Vitus. Oaspeților care doresc să descopere atracțiile locale le puteți recomanda un tur de seară, în care pot afla informații despre istoria orașului medieval bine conservat, în timp ce se bucură de unele dintre cele mai bune locuri din oraș pentru fotografii nocturne. 


*Date Booking.com bazate pe destinațiile cele mai recomandate de călătorii globali și cele mai relevante pentru călătorii durabile, mers pe jos, mers cu bicicleta, plimbări prin oraș și transport public convenabil.

 

Seamless sustainability closing the gap between intention and action
Călătorii durabile

Trei sferturi (76%) din călătorii globali vor alege o cazare dacă aceasta are o acreditare bună de durabilitate. Descoperiți cum să deveniți o proprietate din categoria Călătorii durabile.

Aflați mai multe

Ce credeți despre această pagină?

De reținut
  • Peste jumătate dintre călătorii la nivel mondial intenționează să utilizeze tipuri de transport mai lente pentru a-și reduce impactul asupra mediului în 2022
  • În plus, trei sferturi (76%) din călătorii globali vor alege o cazare dacă aceasta are o acreditare bună de durabilitate
  • Conform evaluărilor călătorilor la nivel global, Kyoto, New York, Copenhaga, Taipei, Marrakech și Praga sunt 6 dintre cele mai bune orașe din lume pentru opțiuni de transport durabile în 2022
  • Indicați-ne în extranet practicile durabile pe care le-ați adoptat și noi le vom comunica pe pagina proprietății dvs.