
Sfaturi avizate pentru crearea unei proprietăți ideale pentru familii
În timpul pandemiei, reunirea cu familia este un motiv-cheie pentru ca oamenii să călătorească în continuare. Conform studiilor Booking.com, 61% dintre călători intenționează să profite de călătoriile viitoare ca oportunitate de a se reuni cu cei dragi. Acestea sunt principalele mele sfaturi pentru crearea unei proprietăți ideale pentru familii.
Cunoașteți-vă publicul țintă
Puteți defini familia în moduri diverse. Noi, la Booking.com, spunem că familiile sunt un părinte și un copil, dar pot însemna orice, de la un părinte singur la familii cu mai multe generații și până la familii extinse. Chiar dacă sunteți de părere că proprietatea dvs. este prea mică pentru a găzdui o familie, întrebați-vă cum definiți familia, în primul rând. Deși este posibil să nu puteți găzdui doi părinți și mai mulți copii, este posibil să aveți suficient spațiu pentru un părinte și un copil.
Același lucru este valabil și când luați în considerare grupurile de vârstă pe care doriți să le atrageți. Vă încântă faptul de a găzdui bebeluși? Dacă da, asigurați-vă că menționați toate facilitățile potrivite pentru bebeluși de la proprietatea dvs. Puteți găzdui copii mici? Atunci, ar putea fi o idee bună să puneți la dispoziție jucării. Sau proprietatea dvs. poate găzdui doar adolescenți și adulți? Am o proprietate frumoasă, cu vedere la mare în Bali, dar este situată pe o stâncă, astfel că oaspeții trebuie să aibă minimum 12 ani. Este important să vă gândiți pe cine puteți găzdui și apoi să vă personalizați listarea în funcție de preferințele acestor călători.
Optimizați-vă profilul de gazdă
Evidențierea facilităților potrivite pentru familii ale proprietății dvs., actualizarea dotărilor și furnizarea unor fotografii relevante joacă un rol important în atragerea familiilor la o proprietate. Fotografii care par obișnuite pot fi foarte importante pentru familii. De exemplu, o fotografie a testului pentru viteza internetului prin WiFi poate fi un argument esențial pentru un părinte care lucrează la distanță.
Asigurați-vă că nu faceți promisiuni exagerate. Dacă nu aveți anumite facilități, nu spuneți contrariul. Dacă sunteți de părere că familiile reprezintă o piață semnificativă și pe termen lung pentru dvs., atunci investiți în dotări (cum ar fi un pătuț sau alte accesorii potrivite pentru copii) care vă vor face proprietatea mai atrăgătoare pentru acest segment de călători.
Munca și cursurile la distanță devin rapid noua normalitate și ați putea atrage familii la proprietate dacă indicați faptul că aveți un spațiu ideal pentru muncă. De asemenea, animalele de companie pot fi importante pentru familiile care călătoresc împreună. Dacă proprietatea dvs. acceptă animale de companie, specificați acest lucru.
Actualizați-vă gradul de ocupare
Gradul de ocupare se referă la numărul de adulți și de copii pe care proprietatea îi poate găzdui. Configurarea camerelor este, de asemenea, foarte importantă. Oamenii doresc să înțeleagă ce tip de paturi există pentru a-și crea așteptări corecte. Există spațiu pentru un pătuț adus de oaspeți, dacă dvs. nu aveți unul? Arătați-le configurarea camerelor și opțiunile disponibile.
De asemenea, pe platforma noastră puteți clarifica gradul de ocupare al fiecărei camere, ceea ce poate contribui la evidențierea disponibilității (precum și a eventualelor limitări) pătuțurilor sau a paturilor pliante la proprietate.
Configurați tarifele în mod corespunzător
Configurarea unui tarif pentru copii vă poate ajuta să atrageți cererea pe care o vedem pe platforma noastră pentru călătoriile în familie. În extranet puteți configura până la 3 reguli de stabilire a tarifelor pentru copii în funcție de vârsta acestora. De exemplu, puteți stabili o regulă care permite cazarea gratuită a bebelușilor, dar dacă oaspetele aduce un copil cu vârsta între 6-10 ani, tariful este de 25 de dolari pe noapte. Aceste prețuri sunt afișate în mod clar familiilor pe tot parcursul procesului de rezervare, pentru a asigura o transparență sporită.
Oferiți divertisment pentru copii
Furnizarea unor activități de divertisment pentru copii - jucării, console de jocuri, filme - poate fi o investiție nesemnificativă, dar care lasă oaspeților o impresie puternică. Un aspect esențial este WiFi-ul, care reprezintă cea mai importantă facilitate pentru adolescenții de astăzi. Dacă plănuiți să găzduiți familii, asigurați-vă că furnizați WiFi cu viteză superioară, deoarece acest lucru poate face diferența (o bună parte din divertismentul de astăzi este alimentat de o viteză de internet mare).
Sugerați activități de familie în apropiere
Nu toate familiile care stau la proprietatea dvs. vor cunoaște împrejurimile. Furnizarea unei liste actualizate a atracțiilor și activităților din apropiere (cum ar fi parcuri, grădini zoologice sau drumeții pentru toate gradele de dificultate) în ghidul de bun venit sau în e-mailul dvs. îi poate ajuta pe părinți să economisească timp.
Pe lângă activități, gândiți-vă ce alte informații ar aprecia părinții. Există restaurante locale care au meniuri pentru copii și pot fi luate la pachet? Dacă da, menționându-le, le puteți arăta familiilor că doriți să le oferiți oaspeților o experiență excelentă.
- Observăm o cerere în creștere pentru călătoriile în familie pe platforma noastră, 61% dintre călători planificând să profite de călătoriile viitoare pentru a se reuni cu cei dragi
- Configurarea unui tarif pentru copii vă poate ajuta să atrageți această cerere. În extranet puteți configura până la 3 reguli de stabilire a tarifelor pentru copii în funcție de vârsta acestora
- Poate că furnizarea unor activități de divertisment pentru copii - jucării, console de jocuri, filme - este o investiție mică, dar le arată familiilor că v-ați angajat să le oferiți oaspeților experiențe excelente
- Nu toate familiile care stau la proprietatea dvs. vor cunoaște împrejurimile. Furnizarea unei liste de activități de familie în împrejurimi poate face diferența