Mă îngrijorează că nu mi se cere aprobarea pentru oaspeți

Poate că de obicei lucrați cu platforme care vă cer să aprobați sau să respingeți fiecare rezervare pe care o primiți – deci este de înțeles că ideea rezervărilor instantanee poate fi văzută ca o pierdere a controlului.

 

Motivul pentru care folosim rezervările instantanee este că acestea sunt mai rapide, mai ușoare și mai eficiente pentru toți cei implicați.

 

Oaspeții sunt încântați

Să începem cu oaspeții. În zilele noastre, cumpărătorii online sunt obișnuiți cu rezultate imediate, fie că este vorba de un taxi, cumpărarea unui televizor sau rezervarea vacanței.

 

În această direcție o ia și piața cazărilor. Cu câțiva ani în urmă, alte OTA-uri nu ofereau rezervări imediate, dar au descoperit că oaspeților nu le plăcea ideea să aștepte confirmarea după ce au rezervat. Drept urmare, aceștia s-au adaptat la preferințele clienților, introducând rezervările instantanee.

 

Vă reduce timpul consumat cu sarcinile administrative

Din punctul dumneavoastră de vedere, rezervările instantanee elimină un întreg proces administrativ. De fiecare dată când sosește o rezervare, știți că ați primit-o garantat. Nu sunteți obligat să inițiați o conversație cu oaspetele sau să treceți printr-un proces de confirmare. În acest fel, economisiți timp și ajungeți la mai multe rezervări.

 

Tehnologia vă poate ajuta să administrați disponibilitatea

Atât timp cât aveți calendarul actualizat, nu ar trebui să aveți nicio problemă cu suprarezervările. Pentru a vă ajuta să vă mențineți disponibilitatea, am adăugat opțiunea de sincronizare a calendarului Booking.com cu celelalte calendare ale dumneavoastră. Și, dacă vă promovați proprietatea pe numeroase alte website-uri, un channel manager vă poate ajuta să vă administrați disponibilitatea chiar mai ușor – eliminând în totalitate suprarezervările.

 

Utilizați instrumente de mesagerie pentru a stabili o legătură cu oaspeții

V-ar putea îngrijora faptul că, odată cu rezervările instantanee, veți pierde șansa de a iniția un dialog cu oaspeții. Înțelegem că pentru numeroase gazde, comunicarea personală este foarte importantă – și, în calitate de oaspeți noi înșine, știm cât de valoroasă poate fi. Totuși, rezervările instantanee nu trebuie să elimine această interacțiune. Am depus mult efort pentru a ne asigura că aveți la dispoziție modalități ușoare și eficiente de a comunica cu oaspeții prin intermediul sistemului Booking.com.

 

Stabiliți un depozit de daune pentru a vă acoperi

Una dintre preocupările exprimate de unele gazde este că rezervările instantanee nu oferă șansa de a examina potențialii oaspeți. Înțelegem că este confortabil să aveți o plasă de siguranță – și este complet de înțeles!

 

În extranetul Booking.com, puteți să le prezentați oaspeților Regulile casei, ca să știe clar care sunt lucrurile pe care le permiteți. Dacă vă îngrijorează că proprietatea dumneavoastră va fi deteriorată, puteți să le percepeți oaspeților un depozit de daune (garanție) înainte de sosire – și să specificați clar acest lucru în politicile proprietății. În acest fel, sunteți acoperit în cazul în care lucrurile nu merg bine.

 

 

Monitorizăm constant comportamentul suspicios de rezervare

Lucrăm mult din culise pentru a identifica și a bloca clienții cu un istoric de comportament inadecvat – și folosim algoritmi avansați pentru a monitoriza non-stop comportamentul suspect. Deci aceste cazuri rare devin și mai rare pe măsură ce procesele noastre devin mai eficiente.

 

Înțelegem că schimbarea modului dumneavoastră de lucru poate părea descurajantă – și în acest caz, vă poate preocupa ceea ce ar însemna rezervările instantanee pentru afacerea dumneavoastră. Dar schimbarea nu ar trebui să fie la fel de mare precum pare. Nu trebuie să pierdeți legătura personală cu oaspeții și nici nu trebuie să lucrați mai mult pentru a evita suprarezervările. În plus, există numeroase măsuri pe care le puteți pune în practică pentru a vă proteja de oaspeții nedoriți.

 

În general, rezervările instantanee ar trebui să însemne o experiență mai bună pentru oaspeți și mai puțină muncă pentru dumneavoastră.

 

 

Sowing the seeds of success

Your feedback fuels our progress. Keep sharing your experiences with us – it helps us understand what you need as a partner.

What do you think of this page?