Valoarea marketingului nostru

Activitățile de marketing ale Booking.com oferă un grad de expunere și acces fără egal pentru partenerii noștri, printr-o multitudine de canale, în peste 45 de limbi diferite prin care sunt vizate segmente de public din toată lumea.

 

Imagine
marketing-art

 

La Booking.com marketingul este un proces interdisciplinar, implementat de mai mult de 600 creiere din industrie, care lucrează împreună pentru a ajunge la cât mai mulți călători posibil și pentru a le prezenta acestora experiențele de călătorie minunate pe care le oferim. Deși activitatea noastră de marketing presupune o operațiune de mare anvergură în general, ea reprezintă suma numeroaselor sale elemente - fiecare dintre ele completându-se reciproc și fiind eficiente când sunt aplicate la scară largă.

 

În perioadele critice din fiecare an, lansăm campanii publicitare care vizează oaspeții prin intermediul reclamelor televizate sau al canalelor precum YouTube, Facebook și prin reclame de tip banner afișate pe diferite website-uri. Campaniile precum „Be A Booker”, care au sărbătorit persoanele care încetează doar să viseze la călătorii și chiar trec la practică, sunt dezvoltate pentru a vorbi despre nevoile și dorințele publicului țintă și a promova ceea ce au partenerii de oferit.

Imagine
marketing 2 art

 

Unul dintre lucrurile pentru care suntem cel mai bine cunoscuți este marketingul de performanță - care atrage aproape jumătate din clienții noi de pe Booking.com. Suntem norocoși să avem numeroși experți de înalt calibru, cu cunoștințe specializate, la nivel de doctorat, și o experiență adunată de 100 de ani. Având astfel de talent de clasă mondială și permițându-le angajaților să se axeze pe zona de specialitate a fiecăruia dintre ei, ne putem menține în top în ceea ce privește tendințele și invoațiile din piață. Indiferent dacă este vorba despre tehnologia în continuă dezvoltare a celor de la Google sau despre noi canale emergente, vă putem ajuta și pe dumneavoastră să vă mențineți în tendințe.

 

Echipele noastre multinaționale din Amsterdam, Cambridge, Manchester, Boston și Shanghai gestionează reclame plătite în peste 45 de limbi, pe canale precum Google, Bing, Yandex și Baidu. Utilizăm căutările meta pentru a funcționa într-o manieră similară cu cea a motoarelor de căutare precum Trivago și TripAdvisor. Între timp, echipele noastre specializate în SEO se axează pe creșterea traficului organic, iar dedicarea unor resurse specifice ne-a permis să ne dezvoltăm semnificativ de-a lungul timpului.

 

Mesajele de marketing cresc notorietatea și aduc rezervări de la un număr imens de oaspeți potențiali care interacționează deja cu platforma Booking.com. Iar cum numărul rezervărilor de pe dispozitivele mobile îl depășește pe cel al rezervărilor de pe desktop, echipa noastră de marketing dedicată aplicațiilor are scopul de a crea o experiență care este la fel de plăcută și pentru oaspeții care aleg să rezerve astfel.

Imagine
marketing 3 art

 

Parteneriatele strategice și sponsorizările multiplică oportunitățile de expunere pe piețe noi și emergente pentru proprietățile dumneavoastră. De la acorduri de sponsorizare cu UEFA la parteneriatecu Spotify, Amazon Prime și Samsung, prin alinierea cu branduri care le oferă servicii complementare principalelor segmente de public, avem capacitatea de a ajunge la comunități mai vaste de clienți potențiali, potriviți pentru proprietatea dumneavoastră.

 

Relaționarea cu clienții într-o manieră relevantă și emoțională este chiar mai complexă când publicul se află în piețe și culturi diferite. De aceea, avem specialiști în acele piețe. Aceștia sunt amplasați ideal pentru a utiliza informațiile locale în transmiterea mesajului nostru global și a garanta faptul că oportunitatea potrivită este livrată oaspetelui potrivit, în momentul potrivit. Acest lucru poate fi realizat printr-un parteneriat deosebit în funcție de regiune, precum cel cu LATAM Airways, sau prin intermediul unor campanii pe rețelele sociale cu care rezonează în mod deosebit un anumit segment de public.

 

La baza execuțiilor pe diferite canale și a parteneriatelor noastre strategice se află o multitudine de activități științifice și tehnice avansate, care nu susțin comunicările. Experimentele, testele, datele și cercetările sunt la fel de importante pentru excelența în marketing ca și pentru dezvoltările noastre tehnologice. Datele și informațiile din piață ne conferă o capacitate deosebită de a înțelege oaspeții, nevoile lor și domeniul în continuă evoluție. Algoritmii și automatizarea conduc la eficiența deosebită, iar inovațiile precum cele din domeniul învățării automatizate ne vor ajuta să replicăm în continuare și să construim la o scară și cu o viteză și mai mari.

Imagine
marketing 4 art

 

Acordăm aceeași importanță evaluării tuturor eforturilor noastre de marketing, prin utilizarea unor indicatori sofisticați și riguroși, care ne ajută să ne atingem succesul în tot ceea ce facem. În acest mediu bazat pe performanță, putem avea un impact real și vă putem ajuta să ajungeți la un public nou mai vast, atât intern, cât și internațional.

 

Indiferent dacă lucrează la îmbunătățirea cuvintelor de căutare pentru a atrage clienți valoroși sau dacă se axează pe informațiile din piață pentru a susține pe viitor activarea oaspeților, experții noștri dedicați reprezintă o extensie a echipei dumneavoastră. Rezultatele pe care aceștia le generează vă permit să atrageți noi oaspeți din toată lumea fără a fi nevoiți să faceți efortul de a crea campanii complexe sau de a angaja intern echipe mari. Misiunea noastră este aceea de a face ca explorarea lumii să fie la îndemâna tuturor, iar canalele noastre de marketing realizează conexiunea între partenerii și clienții noștri în vederea realizării acestei ambiții.

people-carrousel-vs

Valoarea angajaților noștri

Tehnologia este inima afacerii noastre, dar oamenii noștri sunt cei care ne ajută să o valorificăm tot mai bine. De la formatori de opinie la specialiști de top la agenții de la Serviciul clienți și serviciile de suport local, care sunt cei care vă ajută să creșteți și să aveți succes alături de Booking.com?

 

Aflați mai multe

tech-carrousel-vs

Valoarea tehnologiei noastre

Echipele noastre de produs se axează pe colaborarea cu dumneavoastră ca să găsească soluții la provocările cu care vă confruntați și dezvoltă inovații revoluționare în domeniul învățării automatizate. Descoperiți valoarea pe care investiția noastră în inovații tehnologice v-o poate oferi dumneavoastră și oaspeților.

 

Aflați mai multe

Ce credeți despre această pagină?